Descoperă avantajele sistemului de ventilație cu recuperare de căldură!

În ciuda temperaturilor scăzute de afară, locuința sau spațiul în care ne aflăm trebuie aerisit. Deschiderea unei ferestre însă nu reprezintă întotdeauna cea mai bună metodă pentru a asigura o aerisire adecvată.

O metodă adecvată atât din punct de vedere al eficienței cât și din cel al consumului de energie este utilizarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură!

Sistemul de ventilație cu recuperare de căldură este un sistem centralizat situat de obicei în podul casei sau într-o cameră de utilități. Acesta funcționează prin utilizarea principiilor de extracție, ventilație și aprovizionare a aerului.

Aerul cald și încărcat cu umiditate este extras din încăperile locuinței în sistemul principal unde trece peste o celulă de schimb a căldurii înainte de a fi canalizat spre exterior; tot în acest timp din exterior este aspirat aer rece, proaspăt care la rându-i trece peste celula de schimb a căldurii unde este încălzit, după care este distribuit în încăperile locuinței.

Avantaje:

  • Crește valoarea locuinței;
  • Reduce pierderile de căldură, astfel este necesară mai puțină căldură de la o altă sursă pentru a ridica temperatura interioară la un nivel confortabil;
  • Este rentabil, fiind necesară mai puțină energie pentru a încălzi aerul din încăperi;
  • Oferă aer proaspăt cu ferestrele închise, în cazul în care ferestrele deschise ar fi un risc de securitate și asigură aer proaspăt și în camerele fără ferestre (băi de interior și toalete);
  • Pot funcționa ca un sistem de ventilație în timpul verii, prin simpla înlocuire a aerului din interior;
  • Reduce umiditatea în timpul iernii, deoarece aerul mai rece din aerul liber are o umiditate relativă mai mică, astfel previne apariția mucegaiului;
  • Oferă aer curat, proaspăt și filtrat pe tot parcursul zilei;
  • Ține fereastra închisă, ceea ce înseamnă aerul îmbunătățit și mai puțin zgomot.

Pentru mai multe informații contactați agentul zonal de vânzări sau accesați catalogul online, www.termocat.ro .