Cauza pierderilor de apă: la deschiderea unui robinet de apă caldă, lichidul încălzit rămas pe țeavă după ce s-a terminat de folosit chiuveta sau dușul rămâne acolo și nu se întoarce în sistemul de încălzire. In scurt timp, el se va răci și va atinge temperatura camerei, iar la următoarea folosire a robinetului se va aștepta din nou sosirea apei încălzite.
De exemplu, dacă locuiești într-o casă cu o suprafață mai mare, este foarte probabil să aștepți preț de câteva zeci de secunde ca apa caldă să înceapă să curgă la robinet, după ce l-ai deschis. Dacă volumul locuinței este mai generos și traseul conductelor de la instalația de preparare a apei calde până la locul de consum este mai lung, secundele se pot transforma chiar în aproape 1-2 minute de așteptare, timp în care apa rece continuă să fie irosită.
Pe lângă acest rol important, după cum ii spune și numele, este să recircule apa constant în circuit, cu un volum redus de apă la o temperatură crescută, astfel încât țeava și apa din interiorul acesteia să rămână continuu calde. Așadar, în momentul în care se deschide robinetul beneficiezi în cel mai scurt timp sau chiar imediat de apă caldă.
Nu trebuie să cheltuiești o avere pentru a atinge un grad superior de economisire a apei în cadrul locuinței tale. Instalarea unor pompe de recirculare cu o capacitate potrivită pentru uz casnic va duce la returul apei calde nefolosite către instalația termică de preparare a ei.
Astfel apa va rămâne mereu la temperatura dorită și nu vei fi nevoit să mai lași apa să curgă timp îndelungat până la folosirea efectivă, fie pentru duș, fie pentru spălat vasele, rufele sau orice alte utilizări.
Pe lângă faptul că vei avea parte de apă caldă aproape instantaneu – pompele vor reintroduce și recircula apa caldă în întreaga instalație de încălzire, pentru ca de fiecare dată când deschizi robinetul, să curgă într-adevăr apă caldă, acestea mai au câteva avantaje importante. De exemplu, o pompă de recirculare te poate ajuta să economisești. Pe de-o parte, vei reduce consumul de apă caldă, pentru că știm foarte bine că tot ceea ce curge la robinet se contorizează. Consumul de apă va fi considerabil redus, vei plăti mai puțin și automat vei avea de câștigat. Pe de altă parte, pompa de recirculare îți va reduce și consumul de gaz (sau orice alt combustibil folosește centrala ta termică) dar și cel de energie electrică.
Cum? Prin recircularea apei calde în instalație, centrala nu va mai trebui să pornească atât de des pentru a încălzi apa. Implicit, consumul de gaz și de energie electrică va fi redus. Un alt avantaj major este faptul că pompa de recirculare are o durată de viață foarte mare, aceasta fiind prevăzuta cu rotor lichid. Pe lângă asta, are o structură extrem de solidă și optimizată, care nu ruginește și nu cedează presiunii.